Nu trebuie să faci o analiză profundă a oamenilor din România pentru a înțelege faptul că viețile lor sunt adesea umplute cu tot felul de nemulțumiri și cazne de multe ori greu de înțeles. Nu, nu este un articol din acela depresiv despre cât de nașpa suntem, ci doar o scurtă constatare care, deși riscă să cadă în abisul generalizării, se păstrează totuși sub rezerva unei discuții mai ample ce probabil încorporează o parte mare a populației, dar totuși nu pe toată.
Ce vreau să zic cu asta este că, exact ca în cazul poporului român, dacă pătrundem în substraturile problemei, descoperim oameni care au o poveste de spus și care, atunci când le propagăm vocea, asemenea unui megafon la un protest, redefinesc paradigma sub semnul căreia riscăm să ne mediocrizăm cu toții. Da, și în gaming putem vorbi de minți luminate și da, poate nu vorbim de Eminescu, de Creangă sau de Rebreanu, de clasici și ale lor atitudini conservatoare, însă putem discuta despre avangarda unui curent pornit în toată lumea, care se adaptează și pe aici, în cel mai românesc stil posibil.

Cam aici se termină filozofia…
Acum că am scos din sistem toate aceste perspective socio-fizico-economico-nerelvante, haide să vedem noul proiect pe care CuibulCuJocuri îl pornește, poate cu o ușoară teamă că nu este neapărat ce trebuie, dar cu siguranța că poate ajunge totuși să cultive interesul celor în căutarea unor povești din spatele mașinuțelor de creat jocuri din România.
IndieGO nu este un nume ales la întâmplare. În varianta sa prelungită, Idei, Narațiuni, Dezvoltare, Inspirație, Experiențe, Geneză, Origini, se pot observa puncte de interes în descrierile unor oameni de pe plaiurile noastre care, în ciuda dificultăților atât personale cât și generale, au răzbit, răzbesc sau vor răzbi mai ales pentru că vor să arate lumii că și la noi acasă se fac lucruri de calitate. Așa cum spuneam, IndieGO este un acronim pentru o idee de proiect editorial ce vrea să aducă în lumina reflectoarelor oameni relevanți din România pentru industria de gaming.
Nu este vorba doar despre devi, despre artiști sau despre investitori, sau poate este și despre ei, dar mai presus de toate, IndieGO dorește să fie o expunere sinceră a legăturilor dintre jocuri și acei oameni care au avut o idee în care au crezut până la capăt.

Idei, Narațiuni, Dezvoltare, Inspirație, Experiențe, Geneză, Origini
Nu știu dacă stau bine la toate capitolele, dar la primii doi termeni din enumerația aceasta sunt as. Așadar, am să dau tonul acestor mărturisiri sincere din spatele cortinelor cu propria mea poveste, mai mult sau mai puțin interesantă. Înainte de a face acest lucru, vreau totuși să mulțumesc în primul rând și înainte de toate pentru susținerea pe care am primit-o din două direcții distincte.
Prima este, în mod evident, cea familială. Ce ne-am face fără specialistul în marketing, corectorul șef sau artistul de serviciu, fiecare dintre ei descendenți ai aceleiași vițe nobile? Nu am mai avea proiecte de acest fel și lumea probabil ar dormi mai mult și mai liniștită.
A două este de fapt piesa de rezistență și aici mă refer la acei oameni care fie au susținut ideea direct sau indirect prin dezbateri interminabile, fie au acceptat pur și simplu să facă parte din această serie de mărturisiri sincere, deși poate stângace, și care au riscat să-și pună sufletul pe tavă fără a avea de câștigat prea multe și neavând vreo miză uriașă. Așadar, mulțumesc celor două categorii de oameni speciali. Fără voi nu ar exista acest proiect.

Despre mine, scurt și la obiect
După cum spuneam, am zis să pornim la drum cu o primă declarație de dragoste pentru gaming făcută chiar de mine. Mă numesc Tudor Sprînceană și sunt un mare fan al acestei îndeletniciri încă dinainte de anii 2000. Man, I’m old. Nu am intuit vreodată faptul că urma să ajung să scriu despre lucruri și treburi în general. Nu m-am considerat un om al literelor per se.
De fapt, când eram mic, spre „bucuria” alor mei, scopul meu principal era să devin mecanic de tren. Însă, chiar și pe atunci, aceste idei îmi încolțeau în cap în același timp în care plângeam de oftică atunci când mă jucam Super Mario și pierdeam. Lecția de viață? Nu spune niciodată, niciodată.
După studii și nenumărate peripeții, toate dublate de porții sănătoase de gaming și băi de pop culture, ajungem deci mai aproape de prezent, mai bine zis acum un an sau doi, când am realizat că, deși scrisesem diferite materiale și articole despre mai toate tâmpeniile, de la auto la programe la politică și Trump, ratasem cu desăvârșire o zonă care fusese alături de mine încă de la începutul zilelor mele. Eu v-am zis că încă dinainte de pornirea noului mileniu eram interesat de jocuri…
Așadar, prinzând gustul scrisului despre jocuri pe aici și pe acolo mi-am dat seama că aș putea chiar eu să devin tartorul unor idei originale în această zonă atât de neexplorată și nevalorificată în România, fondând în anul domnului 2025, un colțișor dedicat, în mare, vocilor mici și neauzite din sfera indie, autohtone sau otherwise, un spațiu care deși mai acordă și note, ocazional, se declară o zonă neutră de creare de legături între persoanele relevante din industrie, adică acele persoane care vor să conlucreze în a pune România pe harta mondială a jocurilor.

În concluzie, știu în ce mă bag? Probabil că nu. Îmi face plăcere? Absolut! Și vreau să aduc în prim-plan cât mai mulți oameni interesați să ne arate că industria de gaming este făcută din oameni simpli, ca voi și ca mine, care nu au nimic de pierdut, dar multe de spus. Cam atât pentru moment și un cuvânt vă mai spun… RĂMÂNEȚI ATENȚI pentru a nu rata următoarea expunere artistică din cadrul proiectului INDIEGO. Va merita, cu siguranță!