Am ajuns într-un punct al vieții în care, după suficiente jocuri cu explozii, demoni, mafioți, ninja și avioane care trag în tot ce mișcă, simțeam nevoia de ceva mai liniștit. Ceva care să nu-mi ceară reflexe de Formula 1 și nici să-mi spună că dacă mor pierd ultimele două ore de progres. Și atunci a apărut Shroomtopia.

Nu, nu este jocul acela în care cultivi lucruri suspecte și apoi transformi un oraș într-o utopie. Vorbim despre un puzzle cozy dezvoltat de GXN Games și publicat de QUByte Interactive, în care trebuie să manipulăm terenul hexagonal, să combinăm culori și să readucem natura la viață. Practic, am găsit un joc în care cel mai mare dușman al meu este propria mea capacitate de a înțelege un puzzle.
Nu te grăbește nimeni
Unul dintre cele mai plăcute lucruri la Shroomtopia este ritmul. Nu există timer care să-ți urle că ai rămas fără timp, nu vine nimeni să te omoare dacă stai trei minute și te uiți la ecran și, cel mai important, jocul nu pare interesat să te streseze.

Obiectivul este simplu: trebuie să manipulezi plăcile hexagonale și să combini culorile astfel încât să redai viața diferitelor zone. Pe măsură ce avansezi, puzzle-urile devin treptat mai complicate, iar ceea ce la început pare o joacă de copii începe să-ți pună serios neuronii la muncă.
La 75 de niveluri, împărțite în cinci biomi, fiecare cu propriul aspect vizual și propria atmosferă, îți vine să spui că „e foarte simplu”. Două minute mai târziu: „Stai… De ce nu se potrivește chestia asta?”

Ciupercile chiar sunt bune
Shroomtopia este unul dintre acele jocuri care reușesc să transforme o mecanică relativ simplă într-un exercițiu de logică surprinzător de satisfăcător. La început te joci cu plăcile fără prea multe probleme. Înveți cum funcționează culorile, cum se modifică terenul și ce trebuie să faci pentru a activa anumite zone.
Apoi jocul începe încet să ridice dificultatea. Nu o face prin metode artificiale, ci introducând situații în care trebuie să gândești câțiva pași înainte. Și tocmai aici mi s-a părut că Shroomtopia funcționează cel mai bine. Nu te pedepsește pentru că nu ai înțeles soluția imediat. Îți dă timp să experimentezi. Când în sfârșit găsești soluția, satisfacția este reală.

Un joc care arată ca o vacanță
Vizual, Shroomtopia este absolut adorabil. Cei cinci biomi sunt colorați, personajele-ciupercuțe sunt simpatice, iar efectele meteo animate adaugă suficientă viață lumii încât să nu ai impresia că te uiți la un simplu tabel de puzzle-uri.
Totul este foarte „cozy”, fără să devină siropos. Aici soundtrack-ul lui Felipe Peticov își face foarte bine treaba. Muzica este calmă, instrumentală și completează atmosfera fără să încerce să-ți fure atenția. Practic, este genul de coloană sonoră care îți spune „respiră, boss, nu fugim nicăieri”.

Ne jucăm și de-a dezvoltatorii?
Probabil cea mai interesantă funcție suplimentară este editorul de niveluri. Shroomtopia nu se oprește la cele 75 de niveluri incluse în joc. Poți să-ți creezi propriile puzzle-uri și să experimentezi cu mecanicile pe care le-ai învățat pe parcurs.
Este un bonus binevenit pentru un puzzle game, pentru că prelungește considerabil durata de viață a jocului. După ce termini nivelurile oficiale, poți încerca să construiești ceva care să-i facă și pe alții să-și pună întrebări existențiale precum: „De ce l-ai făcut atât de greu?”.

Perfect pentru Switch
Shroomtopia mi se pare genul de joc care se potrivește foarte bine cu filosofia Nintendo Switch. Îl poți juca în modul handheld, tabletop sau TV, iar suportul pentru touchscreen este un bonus potrivit pentru un puzzle bazat pe manipularea unor plăci.
Este exclusiv single-player, ocupă aproximativ 1,2 GB și este compatibil și cu Nintendo Switch 2, unde comportamentul jocului rămâne consistent cu versiunea originală. Nu este un joc pe care îl deschizi pentru adrenalină. Îl deschizi când vrei să te relaxezi.

Concluzia…
Shroomtopia nu încearcă să fie cel mai complicat puzzle game din lume și nici nu are nevoie să fie. Este simpatic, relaxant, colorat și suficient de inteligent încât să-ți țină creierul ocupat fără să te facă să regreți că ai pornit consola.
Cele 75 de niveluri oferă o cantitate decentă de conținut, dificultatea crește natural, iar editorul de niveluri adaugă un motiv foarte bun să revii. Dacă mai punem la socoteală atmosfera cozy și soundtrack-ul calm, avem unul dintre acele jocuri perfecte pentru o seară în care vrei să te joci, dar nu mai ai chef să salvezi lumea pentru a 17-a oară.
Nota finală: 8/10
🍄 + Puzzle-uri relaxante, dar suficient de provocatoare
🧠 + Dificultate care crește natural
🎨 + Stil vizual adorabil și colorat
🎵 + Soundtrack perfect pentru atmosfera cozy
🛠️ + Level editor care prelungește experiența
🎮 + Se potrivește foarte bine pe Nintendo Switch
🔄 – După multe niveluri, formula poate deveni repetitivă
😴 – Dacă vrei adrenalină, probabil ai deschis jocul greșit