[PREVIEW] Mad Metal: Războiul cu mașinile se duce la volan

Dacă tot trebuie să supraviețuim unei apocalipse controlate de inteligențe artificiale, măcar să avem o mașină pe măsură. În Mad Metal, lumea nu s-a terminat tocmai elegant. Suntem în America anilor 2080, unde corporațiile AI au creat mașini conștiente care au ajuns să ia propriile decizii. Iar acum, aceste mașini nu mai sunt interesate doar să distrugă omenirea. Vor să o transforme.

Bine că avem aer condiționat!

În mijlocul acestei nebunii îl întâlnim pe Jack, un fost polițist care încă mai are ceva pentru care să lupte. Soția lui a fost luată, fiica lui este dispărută, iar ceea ce îi mai rămâne este mașina, armele și drumul din fața sa.

Dezvoltat de Mad Mechs Inc. și publicat de indie.io, Mad Metal combină combatul cu elemente de roguelite, shooter third-person și curse, construind o experiență în care mașina nu este doar mijlocul nostru de transport, ci principala noastră armă.

Și în viitor avem probleme cu parcările?

Dezmembrezi și tragi

Una dintre ideile care fac Mad Metal interesant este sistemul Dead Aim Targeting. În loc să transformăm fiecare confruntare într-un simplu schimb de focuri, putem încetini timpul și ținti componentele importante ale vehiculelor adversarilor.

Putem sparge ușile pentru a ajunge la șofer, putem perfora rezervoarele de combustibil pentru a provoca explozii sau putem distruge roțile pentru a imobiliza complet un vehicul. Fiecare adversar are puncte vulnerabile, iar identificarea lor poate deveni cheia unei confruntări reușite.

La bază

Asta schimbă puțin perspectiva asupra combatului. Nu este suficient să avem cea mai mare armă. Trebuie să știm unde să lovim.

Mașina ta, regulile tale

Mad Metal pune mare accent și pe personalizarea vehiculului. Putem construi propria mașină sau putem porni de la unul dintre cele nouă modele de vehicule de bază, iar cele peste 80 de atașamente disponibile pot modifica inclusiv modul în care aceasta se comportă și se aude.

Prea mult praf…

Cu alte cuvinte, configurația mașinii nu este doar o chestiune cosmetică. Alegerea echipamentului poate schimba felul în care abordăm o confruntare, ceea ce adaugă o componentă de experimentare destul de interesantă. Și, cum vorbim despre un roguelite, fiecare rundă poate aduce situații diferite și ne poate obliga să ne adaptăm.

De la campanie la haos multiplayer

Mad Metal nu se limitează la o campanie single-player. Jocul include opt misiuni narative în campanie, dar și moduri construite pentru multiplayer. Putem intra într-un mod co-op de tip open-world, putem încerca să supraviețuim într-o sesiune de Extraction și putem participa la confruntări PvP, atât ranked, cât și unranked.

La plimbare

Extraction este probabil una dintre cele mai interesante variante pentru cei care vor să împartă apocalipsa cu un prieten. Doi jucători trebuie să reziste valurilor de inamici, iar aventura se încheie cu o confruntare cu un boss, înainte de evacuare. Pentru sesiunile mai scurte există și deathmatch-uri care pot dura aproximativ cinci minute, perfecte atunci când vrei puțină acțiune fără să te angajezi într-o sesiune lungă.

O apocalipsă care încă se construiește

Un lucru interesant la Mad Metal este faptul că dezvoltatorul continuă să lucreze la joc și după lansare. Într-o comunicare recentă, Mad Mechs Inc. a menționat planuri pentru moduri precum Cops vs. Robbers, Escort the Convoy și Capture the Flag, deși implementarea lor depinde și de numărul de jucători activi.

Upgrades

În același timp, dezvoltatorul lucrează la îmbunătățirea comportamentului vehiculelor și a interacțiunilor fizice, inclusiv pentru ca diferitele configurații de echipament să ofere experiențe de condus mai consistente.

Primele impresii

Mad Metal pare construit pentru cei care au privit vreodată o scenă postapocaliptică și s-au gândit că, totuși, o mașină bine înarmată ar rezolva probabil o mare parte dintre probleme. Are o premisă întunecată, dar gameplay-ul pune accentul pe distrugere, personalizare și confruntări rapide.

In viteză

Ideea de a încetini timpul pentru a lovi exact componenta vulnerabilă a unui vehicul adaugă ceva mai multă strategie peste formula clasică de combat, în timp ce combinația dintre campanie, roguelite, co-op, Extraction și PvP încearcă să ofere mai multe motive pentru a reveni la volan. Apocalipsa poate că este inevitabilă, dar măcar avem rezervorul plin și benzina e ieftină…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top